Exista un oarecare impuls launtric care dicteaza fiinta in integritatea sa si o conduce spre autodepasire, spre realizarea limitelor, spre cunosterea continua si dezvolatre durabila, singurul aspect bun.
Este totusi un fel de polarizare intre ceea ce suntem noi acum si ceea ce ne dorim sa devenim. Fiinta umana este prin excelenta perfectionista. Odata urcata pe o treapta, niciodata nu va dori colorasul ei, ci treapta de mai sus. Autodepasirea vine si dorinta de autorealizare, este ca o "boala" contagioasa. Odata capata, ea ramane acolo si se dezvolta.
Totusi, dorinta de autorealizare nu poate trai in absenta celorlalte nevoi. Este nevoia cea mai de pe urma. Daca toate celelalte necesitati sunt satisfacute, apare nevoie de autorealizare, altfel, se vor dezvolta nevoi secundare.
Totusi, dorinta de autorealizare nu poate trai in absenta celorlalte nevoi. Este nevoia cea mai de pe urma. Daca toate celelalte necesitati sunt satisfacute, apare nevoie de autorealizare, altfel, se vor dezvolta nevoi secundare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu