Capcana timpului

Suntem prinsi intr-o lume in care rezultatul conteaza. Informatia inseamna putere. Banii sunt cauza supravietutirii si timpul este cel ce dicteaza. Se petrec neintelegeri, suferinte si necazuri.

Timpul este singurul martor al acestor lucruri care le face posibile. Si toate se petrec in timp. Fiinta umana mereu se raporteaza la timp. 

De cele mai multe ori, pentru unii, prezentul este anihilat de trecutul glorios sau de un viitor improbabil. Suntem pusi in situatia sa cadem prada unui vis translucid plin de imaginatie. Ne-am pierdut credinta si consideratia semenilor, am fost si suntem mintiti in continuare, iar asta parca ne preocupa tot timpul. Iarasi timpul. Este un reper fara de care nu am exista. Si totusi existam, prinsi in capcana timpului.

Nedreptatea vietii

Tendinta oamenilor de parvenire nu mai este un secret. Toata lumea aspira la lucruri marete, materialiste. Progresul evolueaza rapid dar nu trebuie sa ne controleze si mintea. Nedreptatea este de asemenea caracteristica. In timp ce unii detin in stapanire locuri de veci frumos ornamentate, altii duc lipsa unui trai decent in aceasta lume. In timp ce unii isi cauta martori pentru a iesi dintr-o situatie evident plauzibila, altii dau mita sa fie scosi din bucluc. Si toate aceste nedreptati si inca altele nu reflecta decat vibratia joasa a omenirii, neuniformitatea credintei si a sentimentelor umane.
Suntem "orbi" la tot ce inseamna adevar si adepti la tot ce inseamna minciuna.

Lupta cu sine insusi

Lupta cu sine insusi este considerata o preocupare continua fata de propria persoana. Este o preocupare individuala, diferita fata de preocuparile exterioare. Lupta cu sine insusi ar trebui axata pe dobandirea spiritualitatii, prin dorinta perfectionarii sufletesti si prin dorinta de a ajunge la un echilibru interior in aceasta lume duala. 

Complexitatea lumii de astazi aduce in cauza varietatea situatiilor limita, iar individul este obligat sa ia o decizie. De obicei ia una pripita cu final tragic. Desacralizarea lumii s-a produs progresiv dar sigur. Si nimic nu este mai evident ca acest lucru. De fapt, este transfigurarea tuturor celorlalte probleme plecand de aici.

Lupta pentru supravietuire

Lupta pentru supravietuire este un cliseu gresit inteles pentru viata insasi, dar si un temen dramatic. In fond, lupta pentru supravietuire se trasnforma in lupta pentru resurse, putere si suprematie, valori deloc neglijabile. Lupta pentru supravietuire in sensul ei de baza nu face decat sa se raporteze la nevoile primare ale omului, la necesitatile lui fiziologice si de perpetuare. NU poate fi adevarat. Lumea nu poate fi nscuta numai pentru acest scop. Altceva rezoneaza mai sus. Si aceasta este ratiunea. Dobandind o minte inteleapta, nimeni nu poate gresi. Intr-o lume atacata de valori negative, omul trebuie sa judece. Judecata aduce valoare, iar judecata corecta, adevar. Lupta pentru supravietuire ar trebui tradusa deci prin coajutorarea celuilalt si judecata corecta.

Competitivitatea umana

Gandind cum functioneaza universul real, se poate zice ca exista cateva paradoxuri nescrise care se exclud reciproc in comportamentul uman, si anume dilema competitiei ca "lege" a naturii.

Competitia sau concurenta umana pentru aceleasi standarde de trai s-a amplificat foarte mult alimentand ego-ul personal. 

Concurenta umana exclude mutualitatea. In plus, competia umana este de sens opus reciprocitatii, producand o emulatie (dorinta de parvenire, de a egala sau de a intrece pe cineva). Hipercompetitia devine dezumanizanta si traumatizanta prin simplul fapt ca nu tine cont de nimic, potrivit unei maxime machiaveliste: "Scopul scuza mijloacele."

Opus acestui fenomen este reciprocitatea sau mutualitatea, dorinta de intraajutorare. Aceasta este poate cel mai  sublim sentiment alaturi de iubire. 

Secolul vitezei

Nerabrarea si lipsa timpului pentru detalii considerate neimportanmte pune omul intr-o situatie limita. O constatare aduce ca rezultat plauzibil ca omului ii place graba, asteaptarea rezultatului; traieste mereu din rezultate si nu ii place sa se plafoneze.

Toata lumea se grabeste, rabdarea si asteptarea considerate virtutii pierd teren intr-o lume, care parca accelerarea din ce in ce mai tare pe banda timpului  este scopul suprem pentru asteptarea unui final.

Ei bine, aceasta graba iuresa, continua nu face decat sa anuleze constiinta clipei, insemnatatea prezentului. Astfel, ea este trecuta cu vederea in planul II, lipsita de importanta si aruncata undeva in subconstient. 

Angoasa unui sfarsit

Angoasa de sfarsit este frica de un final. Un final neasteptat. Fiinta umana are mereu temeri legate de acest lucru. Nu stie cum se vor sfarsi lucrurile. Daca nu exista siguranta palpabila, totul se darama. Dar nici liniste interioara nu va exista, ci se traieste o angoasa existentiala constienta.

Angoasa de un sfarsit ia nastere datorita gandurilor, prin neputinta crearii unui scenariu, a unui rost final. Obisnuiti sa prevenim lucrurile, oamenii se asteapta la ceva previzibil, gata de reactionat. Agoasa de sfarsit este tocmai opusul acestui lucru. Si creeaza panica iar acest fapt pare sa fie de necontrolat. Oamenii apeleaza la psihologi pentru a rezolva o problema, dar, de cele mai multe ori ei sunt problema insasi. Iar acest lucru nu se descopera decat tarziu.